Miercurea trecută am avut un antrenament special cu Xande Ribeiro. Xande este unul dintre cei mai buni competitori și antrenori din toate timpurile, iar vizita lui la clubul nostru a fost un moment instoric pentru colaborarea pe care am avut-o de-a lungul anilor.
Anul acesta a marcat 15 ani de colaborare cu Xande Ribeiro, fondatorul Six Blades International, asociație din care face parte și clubul AGON.
Despre antrenament și tehnicile prezentate de Xande
Începând cu ora 18:00, colegii noștri s-au strâns în număr cât mai mare pentru a participa la antrenamentul coordonat de Xande Ribeiro. Pentru majoritatea, Xande este deja o personalitate foarte cunoscută în rândul practicanților de Jiu-Jitsu Brazilian. Pentru colegii care au început să se antreneze relativ recent, vizita lui Xande a fost primită cu mult entuziasm și dorința de a învăța de la un profesor cu foarte multă experiență.
Antrenamentul a început cu tehnici progresive de ducere la sol, accentul fiind pus pe execuția corectă și înțelegerea pașilor. Tehnicile erau concepute pentru a răspunde reacțiilor partenerului. După încălzire, am trecut la partea de sol, unde am aprofundat depășirile din half guard, una dintre pozițiile preferate ale lui Xande. În cea de-a doua parte a antrenamentului, am aprofundat butterfly guard, unde am adaptat mișcările pentru a inversa partenerul cât mai eficient și am lucrat și o submisie, un armlock.
Filosofia prezentată de Xande Ribeiro
La acest antrenament special cu Xande Ribeiro, tehnicile și modul în care au fost executate au fost în prim-plan, însă filosofia lui Xande a fost una profundă și foarte bine integrată în acestea.
„ Când înaintezi în vârstă zilele devin mai lungi, anii mai scurți ”- Xande Ribeiro
Acest citat spus de Xande Ribeiro ne-a rămas în minte, iar o mare parte din antrenament a fost dedicată accentului pus de Xande pe siguranță și încrederea în partenerul sau partenera de antrenament. Fiecare persoană care începe Jiu-Jitsu Brazilian trece printr-un progres și face un pas important la fiecare antrenament. Timpul și vârsta schimbă prioritățile fiecărei persoane, iar Xande a subliniat faptul că fiecare partener sau parteneră trebuie să își protejeze colegul sau colega pe saltea.
Tinerii consideră că anii sunt de partea lor, iar adulții consideră că fiecare zi este un prilej de a se antrena. Fiecare clasă de Jiu-Jitsu Brazilian ne aduce undeva la mijloc, iar prin fiecare antrenament avem ocazia să creștem împreună în fața relativității timpului. Accentul pus pe siguranță este un memento care trebuie readus constant în practica fiecărui sport. Xande ne-a reamintit care este secretul unei vieți lungi pe tatami.
Mulțumim, Xande, pentru învățăturile de pe tatami. Mulțumim, de asemenea, tuturor participanților care au venit în număr foarte mare la cele două clase.