Familia lui George era una instarita, insa aceasta a ajuns falimentara dupa ce tatal sau a pierdut afacerea familiei, si s-au mutat in Rio de Janeiro pentru a incepe o noua viata.
Familia Gracie a ajuns atat de saraca incat a trebuit sa foloseasca de putina influenta pe care o mai avea asupra familiilor bogate, pentru a supravietui. Una dintre masurile luate a fost sa ii inscrie pe George si Helio intr-un club de canotaj, mama lui George cunoscand presedintele clubului. Astfel acesti au primit bursa pentru studenti, acestia mutandu-se acolo, unde aveau ce manca si unde dormi.
Dupa o perioada de timp fratele sau mai mare Carlos si-a deschis propria academie de jiu-jitsu si l-a luat pe George de la club pentru a-l instrui in arta jiu-jitsu-lui. Primi frati pe care Carlos i-a luat la academie pentru al ajuta, au fost George si Oswaldo, Helio s-a alaturat acestora mai tarziu.
George si Oswaldo au devenit rapid antrenori asistenti, dar George avea capacitate de invatare a tehnicilor predate de Carlos, mai ridicata, astfel in scurt timp ajunge “copilul vedeta” al salii.
Fratele sau, Carlos se preocupa de mai multe aspecte ale vietii cum ar fi spiritualitatea sau obsesia sa cu privire la dieta. George pe de alta parte, nu era interesat de aceste aspecte, mancand intotdeauna ceea ce ii placea, nefiind convins de beneficiile pe care le putea obtine.
George s-a luptat pentru prima data cu un luptator de capoeira, numit Coronel. Lupta a avut loc sub reguli de mma pentru amatory, ceea ce insemna ca loviturile erau permise in picioare, insa erau interzise la sol. George a castigat confruntarea deoarece luptatorul de capoeira l-a lovit pe George in mod repetat in timp ce erau la sol.
In decembrie 1931, George a luptat inca o data impotriva unui practicant de capoeira, Mario Alexio. Mario era campion si reprezenta ultima speranta a artei Capoeira in fata Gracie Jiu-Jitsu. George reuseste sa invinga si de data aceasta, printr-un armbar.
Relatia dintre George si fratii sai a inceput sa se deterioreze dupa o lupta a lui Helio, care s-a terminat cu o egalitate, adversarul acestuia chiar dak era aproape desfigurat nu a renuntat la lupta. George a fost furios pe Carlos deoarece nu a contestat decizia arbitrilor, dorind ca fratele sau Helio sa fie declarat invingator.
Dupa victoria impotriva lui Tico, care era un fel de celebritate in Rio de Janeiro, George si-a deschis propria academie. Chiar daca inca era ajutat de fratele sau cel mare, distantarea dintre cei doi era evidenta.
George a avut o viata tumultoasa, ii placea viata de noapte, insa acest lucru nu i-a influentat rezultatele spectaculoase pe care le obtinea, continuand sirul victoriilor. Cand a fost provocat sa lupte impotriva lui Geo Omoni, s-a reintors la antrenamentele cu fratii sai. L-a invins pe Omoni, cand luptatorul japonez nu a vrut sa mai intre in ring la runda a zecea.
Dupa lupta cu Omoni, George a continuat sa aiba un comportament de”playboy”, insa cand a luptat cu Shigeo si aproape a fost invins, a fost primul semnal ca stilul sau de viata incepe sa ii faca probleme.
In 1934, George a petrecut o saptamana la inchisoare, impreuna cu Helio si Carlos, dupa ce au fost acuzati ca au batut un fost adversar. Au fost eliberati dupa ce partea acuzatoare nu a putut sa prezinte nici o dovada impotriva lor.
Dupa ce George s-a departat de fratii sai, acordand o mare atentie stilului de lupta “luta livre”, Carlos a declarat presei ca George nu mai este un reprezentant al stilului Gracie.
Odata cu aceasta ruptura a inceput perioada neagra din cariera lui, pierzand si prima sa lupta impotriva unui polonez. In 1936 George se reintoarce la academia fratelui sau, insa dupa cateva lupte, un promoter de lupte a oferit o suma importanta pentru o lupta intre George si fratele sau Helio. Carlos nu a fost de acord si cei doi frati s-au indepartat din nou.
George a continuat sa lupte mai multi ani, pana cand si-a intalnit dragostea vietii lui si s-a mutat in Sao Paulo, pentru a trai ca un om de afaceri. Insa nu a incetat sa duca o viata dezordonata, intotdeauna cheltuind mai multi bani decat avea, nu de multe ori ajungand in strada impreuna cu sotia sa.
In jurul anilor 1950 s-a impacat cu fratele sau Carlos, insa legatura dintre acestia nu a mai fost ca la inceput.