X

De ce ne salutăm cu “slap and fist bump” în Jiu Jitsu?

Ce este acest salut?

O atingere de palmă şi una de pumn este un salut întâlnit în BJJ-Grappling. Începi antrenamentul sau meciul după ce dai palma şi atingi pumnul cu partenerul.

Ce înseamnă?

Acest salut marcează începutul luptei dar şi mai important, este un acord reciproc din partea ambilor luptători că se vor respecta reciproc, vor da dovadă de fair play şi că un va fi vorba de nimic personal.

Când a început?

Potrivit brazilienilor, care se antrenează de mai mult de 30 de ani, salutul în BJJ până la sfârşitul anilor 90 era numai o strângere de mână, nimic specific, aşa cum era în judo sau în artele marţiale tradiţionale japoneze. Helio ţi Carlos Gracie îşi strângeau mâinile.

La începutul anilor 2000, practicanţii de Jiu Jitsu din Brazilia au început să îşi atingă palma şi pumnul în locul unei strângeri de mână obişnuite.

Este greu de identificat momentul exact în care au început să facă asta. În 2002, în Rio de Janeiro, un practicant de jiu jitsu a observat că deja toată lumea făcea asta, în timp ce între 1997 – 2000, nimeni nu se saluta aşa şi nici nu se spunea Oss. Numai strângeri de mână, iar atunci când intrai pe saltea, dădeai mâna tuturor.

Se practică şi în alte arte marţiale?

Simpla atingere de pumn a fost identificată încă de la sfârşitul anilor 1800, când boxerii erau învăţaţi să îşi atingă mănuşile când începeau meciul. Acest salut a devenit obişuit printre boxeri, atunci când se întâlneau şi în afara ringului.

Unii profită de acest lucru

Există situaţii în care unul dintre concurenţi alege să ignore salutul celuilalt şi să iniţieze o proiectare atunci când adversarul îi întinde mâna. Acest lucru denotă lipsă de sportivitate.

 

După cum spune o vorbă, “o strângere de mână pactează o înţelegere, în timp ce un salut secret, pactează o prietenie.”

Categories: BJJ
admin:
X

Headline

You can control the ways in which we improve and personalize your experience. Please choose whether you wish to allow the following:

Privacy Settings