Artele martiale și miturile lor. Probabil le-ai auzit de la prieteni sau de la rude când le-ai spus că vrei să înveți un sport de contact.
Artele marțiale sunt adesea înconjurate de mituri și concepții greșite, alimentate de filme, cultura populară sau lipsa de cunoștințe despre acest domeniu. Multe dintre aceste idei nu reflectă realitatea. Hai să analizăm câteva dintre cele mai frecvente mituri despre artele marțiale.
Cele mai comune mituri cunoscute de comunitate
- Artele marțiale sunt doar pentru luptători profesioniști
Realitate: Artele marțiale sunt pentru toată lumea, indiferent de vârstă, sex sau condiție fizică. Cei mai mulți practicanți de arte marțiale reușesc să facă asta ca un hobby și să le fie de folos în activitățile lor cotidiene. Deși există unii practicanți care ajung să concureze la nivel profesionist. Majoritatea oamenilor practică artele marțiale pentru a se menține în formă, pentru autoapărare sau pentru a se bucura de beneficiile mentale și emoționale.
2. Trebuie să fii în formă excelentă pentru a începe
Realitate: Acest mit este foarte comun. Nu ai nevoie de o condiție fizică perfectă pentru a începe să practici arte marțiale. Contează mult să începi și să progresezi cu fiecare clasă. Totul are un început și poți îți dezvolți cu timpul rezistența, forța și flexibilitatea.
3. Artele marțiale sunt violente și periculoase
Realitate: Artele marțiale promoveză autocontrolul, respectul și prevenirea conflictelor. Cei mai mulți practicanți sunt oameni foarte disciplinați. Cei mai periculoși oameni sunt cei care nu se antrenează. De fapt, acestia au o falsă apreciere a puterii lor și de multe ori intră în conflicte care ar putea să fie mitigate cu ușurință. Un practicant de arte marțiale va fi întodeauna un exemplu pentru cei din jur, chiar o sursă de siguranță. Într-un mediu controlat, precum o sală de antrenament, riscurile sunt minime, iar accentul se pune pe învățarea tehnicilor în siguranță.
4. Doar bărbații sunt buni la arte marțiale
Realitate: Artele marțiale sunt accesibile și eficiente pentru oricine, indiferent de gen. De fapt, artele marțiale asta doresc să promoveze, construirea unor abilități proprii. Aceste abilități să avantajeze calitățile fizice ale unei persoane.
Femeile excelează în arte marțiale și demonstrează că tehnica și strategia pot depăși de multe ori forța brută. De asemenea, pregatirea în arte marțiale este un loc bun unde doamnele și domnișoarele pot învăța câteva soluții ce pot să fie de folos într-o situație imprevizibilă.
5. Doar tinerii pot practica arte marțiale
Realitate: Artele marțiale sunt pentru toate vârstele. Există forme de antrenament adaptate pentru persoane în vârstă. Mulți oameni încep artele marțiale chiar și la 40, 50. Poate chiar mai târziu, beneficiind enorm din punct de vedere fizic și mental. Există exemple de sportivi care au practicat arte marțiale și la 90 de ani arte marțiale, un exemplu care ne vine în minte este Helio Gracie.
Miturile nu ar trebui să te oprească din a începe să te antrenezi
Am simțit nevoia să răspundem la câteva din miturile pe care le auzim adesea de la oamenii care ne sună pentru a începe antrenamentele sau ne trec pragul. Sperăm ca aceste mituri să deschida cutia Pandorei pentru o nouă etapă în viața ta. Clubul AGON este un mediu prietenos unde poți începe să te antrenezi, iar dacă ai alte mituri pe care le știi, atunci te rugăm să ne scrii în comentarii.