La AGON ai 4 săli într-un singur loc

4 săli, un singur loc

4 săli, într-un un singur loc. Clubul Agon este mai mult decât un simplu spațiu de antrenament: este un loc unde tradiția, disciplina și modernitatea se întâlnesc pentru a oferi o experiență unică tuturor celor care îi trec pragul.

În cadrul clubului, vizitatorii au acces la patru săli cu identități distincte, fiecare concepută pentru a răspunde nevoilor diferite de pregătire fizică, mentală și spirituală: Sala Grecească, Sala Japoneză, Sala de Condiționare și Sala Templu.

Sala Grecească, locul unde spiritul olimpic renaște

Inspirată din mitologia și cultura Greciei Antice, Sala Grecească este locul unde sportivii simt legătura cu originile competițiilor olimpice. Atmosfera amintește de legendele olimpului și luptele intense. Aici se desfășoară clasele de MMA, Kickboxing, Box și Karate. Decorul minimalist, dominat de coloane și simboluri elenistice, creează o energie aparte, care îi motivează pe sportivi să își depășească limitele.

Sala Japoneză, locul unde tradiția este adusă în prezent

În contrast, Sala Japoneză este un sanctuar ce te poartă cu gândul la Japonia feudală. Inspirată din dojo-urile tradiționale, sala este dedicată artelor marțiale precum Jiu-Jitsu Brazilian. Tatami-ul, lemnul natural și simbolurile zen creează o atmosferă de respect și concentrare. Antrenamentele nu sunt doar despre tehnică, ci și despre cultivarea respectului, autocontrolului și spiritului de echipă. Sala Japoneză îi apropie pe practicanți de filosofia tradițională, unde fiecare mișcare devine un exercițiu de autocunoaștere.

Sala de Condiționare, locul unde te dezvolți după clase

Sala de Condiționare este spațiul ideal pentru un exercițiu intens de după clasa de arte marțiale. Dotată cu echipamente pentru fitness, cardio și kettlebell-uri, sala răspunde unei nevoi de a dezvolta musculatura și cardio-ul chiar și atunci când clasa a luat sfârșit.

Sala Templu, locul echilibrului interior

Ultima, dar nu cea din urmă, Sala Templu este un spațiu dedicat claselor private și claselor restrânse de grup. Creată pentru a oferi o atmosferă sacră, unde performanța și dezvoltarea se pot realiza cu ușurință. Clasa este dotată cu saltele de calitate superioară, design-ul a fost conceput cu o atenție deosebită la detalii. Sala Templu completează perfect experiența holistică pe care Clubul AGON o propune.

O experiență completă pentru fiecare sportiv

Cele 4 săli ale Clubului AGON nu sunt doar spații fizice, ci adevărate concepte care reflectă valori fundamentale: forță, disciplină, performanță și echilibru. Împreună, ele creează un mediu unic, unde fiecare membru poate descoperi și cultiva latura care îl reprezintă cel mai bine.

Clubul Agon devine astfel un punct de întâlnire între tradiție și modernitate, între culturile lumii și nevoile sportivului contemporan. Aici vei găsi spațiul potrivit pentru a-ți atinge obiectivele.

Hai și tu la primul tău antrenament gratuit și la un tur al celor 4 săli din clubul nostru. Programul este aici.